Cluj - Turda Salină - Cheile Turzii - Rimetea - Cluj
Cluj-Napoca
Cluj-Napoca, unul dintre cele
mai importante centre economice şi culturale româneşti, este situat
în partea de nord-vest a României, în inima provinciei istorice
Transilvania. Pe harta lumii, Clujul se află într-o poziţie central
europeană, la aceeaşi latitudine cu Geneva (Elvetia) şi cu Lyon (Franţa).
Are o suprafaţă de 179,5 km/p, o populaţie de peste 350.000 de
locuitori şi este străbătut de la vest spre est de râul Someşul Mic.
Oraşul Cluj-Napoca are o istorie îndelungată, care se întinde pe o
perioadă de aproape 2000 de ani.
Ca aşezare umană, oraşul are o
origine veche şi cunoaşte, sub numele de Napoca, o deosebită
înflorire în epoca daco-romană. Odată cu extinderea stăpânirii
maghiare în Transilvania (sec XI-XII), are loc o suprapunere a
organizării militare maghiare peste formele de organizare economică,
socială şi politică a populaţiei locale romano-slave. În aceste
condiţi a fost construit la Cluj, un centru militar, castrum Clus,
atestat sub acest nume pentru prima oară în 1213, care a devenit
centrul militar-administrativ al comitatului cu acelaşi nume. Numele
de astăzi al oraşului păstrează forma atestată în sec. al XIII-lea,
Cluz, căreia in limba maghiară îi corespunde Kolozsvar, iar în limba
germană Klausenburg. În decursul sec. al XIII-lea Clujul s-a
dezvoltat mai mult ca o aşezare cu caracter agricol, populaţia
îndeletnicindu-se cu meştesugurile. Procesul de constituire a
Clujului ca centru economic a fost favorizat de aşezarea sa la
încrucişarea unor importante căi comerciale. Oraşul a primit de la
regii Ungariei o serie de privilegii, pe care le-a pierdut temporar
după răscoala din 1437, când a trecut de partea ţăranilor răsculaţi.
Acestea i-au fost însă reconfirmate mai târziu de Iancu de
Hunedoara. Începând din sec. al XV-lea, se poate constata existenţa
în Cluj a unor puternice bresle de cojocar-blănari, curelari,
fierari, croitori, măcelari etc. Matei Corvin, regele Ungariei, le-a
acordat numeroase privilegii, care au constituit un puternic impuls
pentru dezvoltarea oraşului. După constituirea principatului autonom
al Transilvaniei (1541), Clujul a devenit cel mai important centru
economic, politic şi cultural al acestuia. Mihai Viteazul, ajuns
domn al Ţării Româneşti, al Transilvaniei şi al Moldovei, a
confirmat Clujului toate privilegiile date de regii Ungariei şi
principii Transilvaniei. În anii 1790-1848 şi 1861-1867, Clujul a
fost capitala principatului Transivaniei sub stăpânirea Austriei.
După unirea Transivaniei cu România în1918, Clujul a continuat să
fie centrul vieţii politice şi culturale a Transilvaniei. În 1940 în
urma dictatului de la Viena Clujul a ajuns sub stăpânirea Ungariei
hortiste. În octombrie 1944, oraşul Cluj a fost eliberat. Dupa 45 de
ani de dictatura comunistă în decembrie 1989, cu preţul a sute de
vieţi omeneşti, România a ales libertatea şi democraţia. La
Cluj-Napoca în 21 decembrie 1989 au fost împuşcate 26 de persoane
pentru curajul de a spune NU.
După o istorie atât de lungă şi
de zbuciumată, oraşul şi-a regăsit în sfârşit linistea. Astăzi
Cluj-Napoca este unul dintre cele mai dezvoltate centre ale României,
o destinaţie turistică obligatorie pentru cei care vizitează
Transilvania şi un punct de plecare pentru alte ţinte turistice
regionale.
Un
oraş
academic
În Cluj-Napoca studiază peste
200.000 de tineri din toată ţara dar şi din întreaga lume. Aici se
găsesc numeroase instituţii culturale printre care se numără
Biblioteca Universitară Lucian Blaga, Institutul de Arte,
Conservatorul, trei teatre, Opera Română, Orchestra Filarmonică, Institutul Britanic, Francez şi German alături de cea mai mare
Grădină Botanică din estul Europei.
Tururi ale oraşului
Se va merge pe urmele istoriei
si se vor vizita cele mai importante atracţii turistice: biserici,
muzee, zidul vechii cetăţi, universitatea Babes-Bolyai, casa lui
Matei Corvin. Deasemenea poate fi cunoscută şi viaţa de noapte a
acestui minunat oraş.
Notă:
programul este flexibil, depinde de momentul în care ajungeţi, de
vreme şi de propriile Dvs. sugestii
Sibiu
Sibiul este situat în partea
sudică a Transilvaniei, pe râul Cibin şi se situează la 45°47'
latitudine nordică (în linie cu Lyon) şi 24°05' longitudine estică
(aproximativ în linie cu Atena,
foarte
aproape de centrul geografic al României.
Este asezat în depresiunea
Cibinului, în apropierea munţilor Făgăraşului (circa 20 km),
Cibinului (12 km) şi Lotrului (circa 15 km), care mărginesc
depresiunea în partea de sud-vest. În nord şi est, teritoriul
municipiului Sibiu este delimitat de podişul Târnavelor, care
coboară pâna deasupra Văii Cibinului, prin Dealul Guşteriţei. Prin
Sibiu trec drumurile europene E 68 (Arad - Sibiu - Braşov) şi E 81
(Cluj - Sibiu - Piteşti - Bucureşti). Sibiul dispune de un aeroport
internaţional.
Prima menţiune documentară
referitoare la ţinuturile sibiene datează din 20 decembrie 1191,
când papa Celestin al III-lea confirmă existenţa prepoziturii libere
a germanilor din Transilvania, prepozitura care şi-a avut sediul la
Sibiu. Documentul se referă la organizarea bisericească a
coloniştilor (numiti în documentele din 1191-teutonici ecclesia
Theutonicorum Ultransilvanorum, în 1192-1196, document cu referire
la prepozitul Sibiului, flandrenzi, iar în 1206 - saxoni), sosiţi în
provincia Sibiu în timpul domniei regelui Géza al II-lea (1141 -
1162) şi organizaţi într-o prepozitură în timpul domniei regelui
Béla al III-lea (1172 - 1196).
Bula de aur a regelui Andrei al
II-lea din 1224 reconfirmă coloniştilor germani o serie de
privilegii (menţinute pe tot parcursul evului mediu, unele chiar
pâna în anul 1876), în 1302 este semnalat începutul
organizării saşilor în scaune, Sibiul fiind primul scaun menţionat,
iar în 1355 este atestată provincia Sibiului cu cele şapte scaune.
Sibiul poate fi considerat pe
bună dreptate capitala culturală a României datorită tradiţiilor
seculare şi patrimoniului cultural artistic pe care Sibiul şi zona
din mărginime îl deţin.
Operele unor artişti cum ar fi
Andreas Lapicida, Sebastian Hann, Johann Martin Stock şi Frans
Neuhauser, se mai pot vedea şi astăzi vizitând diferite locuri din
oraş.
Prima societate muzicală s-a
constituit în 1818 iar pe scenele sibiene au concertat nume celebre
ale vremii cum ar fi Franz Liszt sau Johann Strauss.
În Sibiu există în momentul de
faţă o puternică bază culturală formată din 2 teatre, o filarmonică,
1 cinematograf, 5 biblioteci, 5 centre culturale, 6 institute
culturale diverse precum şi 10 muzee.
Sibiul este frumos; cu adevărat o încântare pentru ochi!
Notă: Programul este flexibil, depinde de momentul în care ajungeţi, de vreme şi de propriile Dvs. Sugestii. Sporturile extreme se fac pe proprie răspundere.
Sursa:
www.sibiu.ro
Cluj - Turda Salină - Cheile Turzii - Rimetea - Cluj
Salina Turda este probabil cea
mai celebră destinaţie a turiştilor ce vizitează localitatea Turda.
Această mină datează încă din perioada romanilor şi a fost unul
dintre motivele pentru care localitatea s-a dezvoltat vertiginoşi
după retreagerea romanilor din Dacia.
Prima atestare documentară a
extragerii sării în Turda datează din anul 1271. În trecut
exploatarea era organizată în aşa numitele Cămări de Sare care erau
de două tipuri: unele care făceau exploatare, depozitare şi
transport până la apă iar altele efectuau transportul pe apă şi
vânzarea sării. Ulterior în anul 1786 exploatarea şi valorificarea
sării devin monopol de stat dar încep să apară unele probleme
privind transportul sării pe drumul abrupt ce coboră de la salină.
Pentru rezolvarea acestei situaţii se construieşte începând cu 1853
galeria Franz Josef şi sunt modernizate minele Terezia şi Rudolf.
Salina Turda este închisă în 1932.
Cheile Turzii este o rezervaţie
naturală formată în 1938 cu un peisaj carstic
de o rară sălbăticie: stânci înalte şi abrupte, creste ascuţite,
turnuri de piatră, vâlcele pietroase, grohotişuri, arcade etc.
Conţine peste 1.000 de specii de plante şi animale, unele
reprezentând elemente rare, ca usturoiul sălbatic şi acvila de
stâncă. În total se cunosc în Cheile Turzii cca 60 de peşteri,
firide sau arcade (resturi ale unor peşteri prăbuşite), aproape
toate de dimensiuni mici (doar 8 depăşesc 20 m lungime, cea mai mare
atingând 120 m). Cheile Turzii este un loc excelent pentru
practicarea escaladei sportive, alpinismului sau trekking-ului. Aici
se găsesc peste 100 de trasee de căţărare gradele de dificultate
ajungând până la 10-. Datorită condiţiilor favorabile aici se poate
practica zborul cu parapanta.
O localitate, unde soarele
răsare de două ori. Se află la 24km de Aiud, şi la 7 km de Buru, şi
este aşezată la poalele vârfului Piatra Secuiului (1171 m).
Denumirea stâncii provine de la faptul că în sec al XIII-lea secuii
au salvat satul de asediul tătarilor. Drept recompensă au primit
cetatea de pe stâncă. Vis a vis de stâncă, se află cetatea Colteşti
care a fost construită în jurul anilor 1296 de subvoievodul
Thoroczkay Venczel. În 1470 cetatea a fost confiscată de regele
Matei Corvin, în 1514 a fost devastată de oamenii lui Gh. Doja, iar
în 1713 dărâmată de trupele austriece. Populaţia comunei are
rădăcini austriece (din zona Eisenwürzel), maghiare şi germane, care
au venit la lucru la minele din jur, bogate în fier, aur, argint şi
cupru. Au venit şi au adus şi obiceiurile lor. În jurul anilor 1870
după un incendiu s-au construit cunoscutele case albe,
caracteristice zonei miniere, care au fost frumos întreţinute. În
anul 1952 au deschis un muzeu de etnografie, unde sunt expuse mobile
vopsite, costume populare, broderii etc. Un spectacol unicat este
fărşangul cu măşti la sfârşitul iernii.
Cei curajoşi pot gusta şi
puţină adrenalină făcând un zbor cu parapanta sau căţărând în Cheile
turzii sau Rîmetea!
Peştera
Urşilor este cea mai spectaculoasă peşteră din punct de vedere
fosilifer din România. Se găseşte la marginea satului Chişcău,
comuna Pietroasa, judeţul Bihor.
Peştera Urşilor a fost
descoperită în anul 1975, ca urmare a deschiderii artificiale a
golului subteran în timpul lucrărilor de exploatare a calcarului în
cariera de la Chişcău. În puţul deschis a coborât minerul Traian
Curta care a parcus galeria de acces până la Sala Mare. Prima
exploatare completă a Peşterei Urşilor a fost realizată la 20
septembrie 1975 de către cercul de speologi amatori “Speodava” din
oraşul dr. Petru Groza. La 16 iunie 1980, Peştera Urşilor intră în
circuitul turistic al ţării ca cea dintâi cavitate subterană
amenajată la nivelul tehnicii mondiale. Recunoscându-se valoarea
excepţională a peşterii, cercetătorii geologi din Bucureşti şi
Cluj-Napoca, în colaborare cu Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea,
mineri din Maramureş, muncitori din oraşul dr. Petru Groza şi din
Oradea, un specialist în corpuri de iluminat din Timişoara au
colaborat şi au realizat, la Peştera Urşilor amenajările turistice,
luând în acelaşi timp măsuri specifice de protecţie. Diversitatea
stalagmitelor din Paştera Urşilor, sub formă de statuete, pagode
animale-fabuloase lasă câmp liber imaginaţiei fiecărui vizitator. “Mastodontul”,
“Draperiile din Galeria Urşilor”, “Portalul”, “Pagodele”, “Lacul cu
nuferi” sunt numai câteva din frumuseţile create de natura din
peşteră. În peşteră s-a găsit scheletul uni urs care a trăit acolo
acum 15.000 de ani.
La întoarcere ne putem relaxa
în băile termale de la Felix unde izvoarele cu apă fierbinte sunt
cunoscute încă din vremea romană.
Circuitul de aproximativ 150 km
începe în Cluj, continuă spre lacul Tarniţa şi apoi prin păduri spre
lacul Beliş. Satul Beliş este localizat la 80 km de Cluj. Între 1970
şi 1974 în timpul construcţiei barajului Fântânele, vechiul sat a
fost mutat în valea din apropierea dealurilor. Astăzi lacul (9,8
km˛) acoperă întreg satul, dar din când în când în timpul verii se
poate vedea biserica cum „răsare din adâncuri”...
La întoarcerea spre Cluj se
poate vizita biserica din Huedin sau se pot cumpăra obiecte
confecţionate manual din satul Izvorul Crişului sau de ce nu,
amândouă!
Braşov
Istoric
Braşovul în evul mediu
Braşovul este atestat
documentar în anul 1234 în Catalogul Ninivensis cu numele de Corona.
În a doua jumatate a secolului al XIV-lea, este confirmat drept
centru administrativ şi eclesiastic al Ţării Bârsei (Corona,
Kronstadt, Brasso), "oraş liber regal", unul dintre centrele
economice şi culturale ale Transilvaniei.
În secolul al XIV-lea, burgul
era concentrat în jurul pieţei principale şi al bisericii parohiale,
Biserica Sfânta Maria, cunoscută ca Biserica Neagră, reconstruită
începând cu anul 1383. Încă din prima jumătate a secolului al XIV-lea
în Cetate erau conturate două artere principale: Strada Mănăstirii
şi Strada Porţii. În evul mediu, zona locuită din Cetate se oprea la
limita formată de Uliţa Călugăriţelor (astăzi Michael Weiss), oraşul
extinzându-se spre 1600, până la limita zidurilor dinspre actualul
Hotel Aro Palace. Aşezarea era împărţită în patru cartiere: Portica
- spre sud-est, Corpus Christi - spre sud-vest, Petri - spre nord
est şi Catharina - spre nord-vest. În afara Cetăţii existau totodată
trei suburbii. "Braşovul Vechi" s-a dezvoltat în jurul bisericii Sf.
Bartolomeu, înglobând aşezarea de langă dealul Sf. Martin (zona
străzilor Lunga şi De Mijloc). Spre est, cartierul Blumana (zona
străzilor Cuza Voda, Eroilor, 15 noiembrie, Castanilor şi Colina
Universitatii), cu capela Sf. Barbara, era locuit în principal de
secui; aici se află şi leprozeria, menţionată documentar în 1413.
Spre sud-vest se află vechiul cartier românesc al Scheilor
Brasovului.
Evenimentele istorice punctează
evoluţia fortificaţiilor cetăţii: dacă în 1421 oraşul este devastat,
intregul sfat (consiliul orăşenesc) fiind dus în robie, incursiunea
turcească din 1432 nu-l mai poate cuceri, sistemul de apărare fiind
suficient de puternic pentru a rezista asediilor. Ioan de Hunedoara,
voievod al Transilvaniei în 1441 şi guvernator al Ungariei în 1446,
contribuie în mod substanţial la dezvoltarea sistemului defensiv,
care este amplificat până în 1646. Centura de fortificaţii a făcut
din Braşov unul dintre cele mai intărite oraşe medievale din
Transilvania. Sistemul de apărare al Cetăţii era completat cu fortul
de pe Dealul Straja şi cu cele patru turnuri de observaţie
extra-muros: Turnul Negru şi Turnul Alb; celelalte două turnuri
existau pe latura de sud, pe versantul dinspre oraş al muntelui
Tâmpa în dreptul Bastioanelor Ţesătorilor şi Postăvarilor.
Braşovul în vremea Renaşterii
"Braşovul acestor timpuri iese
în evidenţă - faţă de alte oraşe - prin cultivarea ştiinţelor", nota
în 1548, marele umanist şi reformator sas Johannes Honterus
(1498-1549) într-o scrisoare adresată lui Sebastian Munster,
profesor al Universităţii din Basel. Prestigiul şcolii şi
bibliotecii înfiinţate de Honterus în 1541 - Studium Coronense -
avea să atragă elevi din toată Transilvania, Ungaria, Germania şi
Olanda. Johannes Honterus a introdus reforma religioasă la saşii din
Ţara Bârsei, iar în 1547 Dieta Principatului acceptă religia
luterană ca una dintre cele patru religii oficiale admise în
Transilvania.
Casele patriciatului urban
reflectă stilul Renaşterii, majoritatea lor fiind construite în
secolul al XVI-lea. Clădirile aparţin tipologiei central-europene cu
front stradal îngust ocupat integral şi dezvoltare în adâncime prin
adăugarea succesivă de încăperi. Accesul în curte se făcea printr-un
gang. La parter existau portice cu arcade pe stâlpi de piatră
profilată. Acestea au fost puse în evidenţă de lucrările de
restaurare la casa Negustorilor sau la casele Closius - Hiemesch -
Giesel. Însemnările din epocă vorbesc despre faţadele caselor
"zugrăvite în culorile cameleonului", picturi figurative împodobind
chiar şi zidurile de incintă, turnurile şi porţile Cetăţii.
Secolul al XVII-lea - prima jumatate a secolului al XIX-lea
Între 1639 şi 1641,
fortificaţiile Braşovului sunt amplificate în partea de nord a
oraşului cu mai multe rânduri de curtine şi şanţuri de apărare.
Construirea Bastionului Aurarilor în 1646 încheie lucrările la
sistemul defensiv. În 1689, cel mai devastator incendiu din istoria
Braşovului afectează majoritatea construcţiilor importante din
Cetate. Refacerea oraşului se desfăşoară cu greutate, iar
reconstruirea edificiilor distruse se face în concordanţă cu noile
stiluri: baroc, rococo, clasic.
Cel mai reprezentativ edificiu
baroc, Biserica romano-catolică Sfinţii Petru şi Pavel, este
construit între 1776-1782. Fortificaţiile medievale, devenite
anacronice, sunt lăsate în paragină. Câştigă în schimb însemnătate
Cetăţuia de pe Dealul Straja, al cărei sistem defensiv este adus la
zi de imperiali. În 1737 Piaţa Sfatului este pavată cu piatră. În
1736 se construieşte o şosea spre Ţara Românească prin pasul Timiş.
În această perioadă Braşovul ramâne un oraş mesteşugăresc, fiind
consemnată existenţa aici a peste 1227 de ateliere.
Sfârşitul secolului al XVII-lea
şi prima jumătate a veacului următor înseamnă totodată şi epoca de
înflorire a comerţului românesc la Braşov, antrenând mişcarea de
emancipare intelctuală şi naţională ce va culmina în Transilvania în
contextul evenimentelor de la 1848. Ca urmare a desfiinţării
privilegiilor saşilor de către împăratul Iosif al II-lea
(1780-1790), porţile Cetăţii sunt deschise pentru negustorii români
din Schei sau din Ţara Românească, dar şi pentru greci, macedoneni,
armeni sau evrei.
Între 1784 şi 1787 este
construită biserica ortodoxă greacă Sf. Treime de pe actuala stradă
George Bariţiu din daniile bogate ale negustorilor români şi greci,
dar şi ale boierilor Brâncoveni, Văcăreşti, Şutu, Mavrocordat din
Ţara Românească, aflaţi în pribegie la Braşov. În 1835 este
înfiinţată Casina română ca loc de întâlnire pentru negustori. Între
membrii săi figurează elita intelectuală şi culturală românească a
Braşovului precum întemeietorii "Gazetei de Transilvania" - George
Bariţiu, Iacob şi Andrei Mureşianu. Prosperii negustori români
stabiliţi în Cetate cumpără case vechi săseşti sau îşi construiesc
reşedinţe impozante în stilurile epocii. Curentul dominant în
arhitectura Braşovului din această perioadă este neoclasicismul.
A doua jumătate a secolului al
XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea
Transformarea dintr-un oraş
medieval într-un oraş modern a impus extinderea pe laturile de
nord-est (înspre Braşovul Vechi şi Blumana) şi vest (înspre Schei),
prin demolarea centurii fortificate a oraşului care a început în
anul 1857 (Poarta Străzii Porţii şi fortificaţiile aferente), Poarta
Străzii Negre (1873), Poarta Târgul Cailor (1874), Bastionul
Aurarilor (1886), Bastionul Curelarilor (1887). Vechile şanţuri de
apărare, iazurile şi bălţile au fost umplute, s-au ridicat clădiri
publice şi administrative, şcoli, cazărmi şi vile, s-au amenajat
parcuri şi promenade.